CEL MAI MARE MIC ARTIST – expozitie virtuala de desene pentru copii
CEL MAI MARE MIC ARTIST – expozitie virtuala de desene pentru copii organizata de Cartile Lucia Muntean.
Pentru a sarbatori Ziua Internationala a Copilului, echipa Cartilor Lucia Muntean a planuit o expozitie virtuala cu desene de si pentru copii, la care va invita sa participati si pe voi!
Cum se desfasoara expozitia?
Noi va propunem 7 poezii scrise de Lucia Muntean, iar voi veniti cu variante de ilustrare din partea copiilor: desene realizate de acestia pe orice suport si in orice forma, pentru toate poeziile sau numai pentru unele dintre ele.
Poeziile le vom publica pe site-ul nostru in sectiunea Carti pentru copii. De asemenea, le puteti gasi pe pagina de Facebook a Cartilor Lucia Muntean in sectiunea Notes.
Cum se trimit desenele pentru expozitie?
Desenele, scanate sau fotografiate, se trimit pana la data de 20 mai 2011 pe adresa de email office@luciamuntean.ro impreuna cu titlul poeziei ilustrate, numele artistului, varsta acestuia si orasul in care locuieste.
Unde va putea fi vizionata expozitia?
Expozitia propriu-zisa va putea fi urmarita pe pagina de Facebook a Cartilor Lucia Muntean, in sectiunea dedicata imaginilor (Photos). Acolo se vor crea albume pentru fiecare poezie in parte, in care se incarca, zilnic, desenele primite.
Da, se dau si premii. Cui?
Pentru ca o expozitie nu e completa fara vizitatori care sa o admire si pentru ca acestia cu siguranta isi vor manifesta incantarea prin voturi spontane, noi vom rasplati autorii acelor ilustratii care se dovedesc a fi cele mai populare la aceasta prima editie. Astfel, in cadrul fiecarui album, ilustratia care aduna cele mai multe „like”-uri pana la data de 27 mai 2011 va fi rasplatita cu un set complet al colectiei Cartile Lucia Muntean (adica toate cele 10 titluri publicate pana acum).
Bonus: FII CO-AUTOR AL PRIMEI CARTI ELECTRONICE DE POEZII PENTRU COPII!
Echipa Cartilor Lucia Muntean va crea prima sa carte electronica gratuita cu poeziile si ilustratiile care participa la expozitie si care va fi intitulata chiar asa CEL MAI MARE MIC ARTIST. Curand, o veti putea descarca de pe site-ul www.eumama.ro si puteti arata tuturor cu mandrie prima carte la care co-autor a fost micul artist al familiei!
Adaugat la: 13 mai 2011
Apreciaza articolul:
Etichete: carti povesti creativitate activitati copii mamici stiri
Comentarii
Nu exista nici un comentariu adaugat acestui articol.
Adauga comentariu
Autentifica-te pentru a putea adauga comentarii


